luni, aprilie 13, 2009

Vitorul su-nă bine

Un grup de cercetători americani, a efectuat un studiu pe un eşantion reprezentat de trei indivizi, dintre care doi erau prietenii imaginari ai cercetătorilor, cu tema "mersul biped şi influenţa acestuia asupra comportamentului social". Cercetarea a dezvăluit adevăruri şocante, contestând teoriile existente până în prezent.

Concluzia studiului a fost că mersul oamenilor este influenţat de un puternic arhetip prezent în inconştientul colectiv, arhetip format din timpuri ancestrale în triburile de vânători şi culegători. Aceştia se inchinau unui totem reprezentând un pantof, nefiindu-le permis contactul cu materializarea acestui simbol sacru. Mai mult, se pare că exista şi un totem comun tuturor triburilor, înfăţişând o plăcuţă de piatră dreptunghiulara foarte subţire, pe care era desenat un simbol falic deosebit de scurt. Se pare că acest totem reprezenta dorinţa şi speranţa triburilor într-un sistem în care toate valorile să se raporteze la simbolul totemic.

Odată cu progresul societăţilor, această credinţă s-a perpetuat transformându-se în nişte credinţe acum fundamentale omenirii. Materializarea imagistică a acestei credinţe, adânc întipărite în inconştientul colectiv, se poate remarca pe subtilele panouri publicitare ce ne îndeamnă la adeziunea către o entitate superioară, cum ar fi shopping-ul sau pantoful. Fraza "Believe in shopping" redă chintesenţa sistemului valoric la care umanitatea a ajuns.

Astfel, cercetătorii au dovedit că nu purtăm pantofi ca să mergem, ci mergem ca să purtăm pantofi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Fii român, dă cu părerea: